Noutăți

Noutăți

Familiile și cadrele didactice învață împreună să creeze oportunități de comunicare cu copiii cu deficiență de auz

Pe data de 28 iunie, echipa CCF Moldova a organizat o instruire online “Progresul copiilor cu dizabilitate de auz bazat pe suportul familiei, serviciilor specializate și a tehnologiilor asistive”, în cadrul proiectului „Consolidarea capacității profesioniștilor locali în domeniul reabilitării și incluziunii copiilor cu deficiență de auz în 10 raioane din Republica Moldova”, finanțat de Ambasada Finlandei din București.

Noutăți

1615 pacienți au beneficiat de pe urma ajutorului imediat oferit în combaterea COVID-19

Acum două luni, grație sprijinului financiar oferit de Fundația Coca Cola, am reușit să intervenim cu ajutor imediat în combaterea COVID-19 pentru sistemul medical din țară. Patru instituții medicale din municipiu au primit analizoare hematologice, aparate pentru detectarea venelor și un aparat performant pentru USG, grație parteneriatului nostru cu Fundația Coca Cola.

Noutăți

Primul triatlon caritabil

Prima sportivă din Moldova, care deține titlul de Ironman, Ana Cazacu, își va petrece ziua de naștere, care e pe 13 iunie, într-o adevărată provocare. Campioana și-a dorit să organizeze primul triatlon caritabil pe care îl donează fraților, Marius și Sorina, ca ei să aibă o copilărie frumoasă, ACASĂ, lângă mama lor.

Noutăți

EBA și CCF Moldova susțin sistemul medical în lupta cu COVID-19

O dată cu instalarea pandemiei în țara noastră, dar și la nivel mondial, am lansat pe 15 martie împreună cu partenerii noștri Asociația Businessului European o campanie de colectare de fonduri, pentru a susține sistemul medical să facă față circumstanțelor deloc ușoare.

Noutăți

POVEȘTI DE-ACASĂ – o nouă campanie socială

O inițiativă internațională, pe care o aducem în Moldova împreună cu prezentatoarea TV, Ilinca Avram, stabilită de ceva vreme în California, SUA, unde campania se bucură de un real succes. Alături de persoane publice din țara noastră: actori, artiști, prezentatori TV, bloggeri, nume cunoscute publicului, vom citi povești românești în fiecare seară, timp de o lună.

Noutăți

În luna FAMILIEI, Cezara Kolesnik lansează o licitație online

Într-o colaborare frumoasă, care durează de mai mulți ani, organizația și artista Cezara Kolesnik lansează o licitație online, care va avea loc pe pagina de Facebook CCF/HHC Moldova. Toți banii adunați vor fi utilizați pentru a schimba viața celor 2 frați și a bunicii lor.

Ajutor imediat în combaterea Covid 19

CCF Moldova și Fundația Coca Cola și-a unit eforturile pentru a susține nevoile imediate ale sistemului medical în lupta dificilă cu coronavirus. Patru instituții medicale din Chișinău au fost asigurate cu echipamente de importanță vitală pentru pacienții infectați cu noul virus.

Become A Volunteer